Direcţia investigaţii şi securitate internă
Direcţia investigaţii şi securitate internă este structura specializată a Ministerului Afacerilor Interne care desfăşoară activităţi în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, legilor, acordurilor internaţionale interguvernamentale şi interdepartamentale la care Republica Moldova este parte, hotărîrilor Guvernului, actelor normative ale Ministerului Afacerilor Interne, în aşa fel încît să nu lezeze drepturile şi libertăţile persoanei, să asigure deplina neutralitate faţă de orice interes, să promoveze obiectivitatea, realitatea, legalitatea şi deplina responsabilitate în acţiunile sale.
Structură a aparatului central al MAI, Direcţia investigaţii şi securitate internă are atribuţii în realizarea acţiunilor de prevenire şi combatere a faptelor de corupţie comise de personalul ministerului, sau cu privire la abaterile disciplinare constatate.
În condiţiile legii, Direcţia investigaţii şi securitate internă este abilitată de a desfăşura măsuri operative de investigaţie în domeniul asigurării securităţii interne a Ministerului Afacerilor Interne prin crearea şi menţinerea unor condiţii favorabile, care să asigure realizarea cu succes de către personalul ministerului a sarcinilor principale (combaterea criminalităţii şi menţinerea ordinii publice), apărarea de atentate criminale externe şi ameninţări interne, prevenirea, curmarea, descoperirea infracţiunilor, stabilirea persoanelor din cadrul MAI care le organizează, le comit sau le-au comis.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin Direcţia investigaţii şi securitate internă cooperează cu structurile specializate ale statului (Procuratura Anticorupţie, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei), precum şi cu celelalte structuri ale MAI şi colaborează pe probleme de interes comun, potrivit legilor, hotărîrilor Guvernului, ordinelor, înţelegerilor şi protocoalelor semnate de către ministrul afacerilor interne, cu instituţii şi organisme din ţară şi străinătate.
Totodată, ofiţerii Direcţiei investigaţii şi securitate internă desfăşoară activităţi de verificare a aspectelor semnalate de către cetăţeni în petiţiile adresate, şi, după caz, sesizează instituţia abilitată în vederea competenţei soluţionării a acestora.
Personalul Direcţiei investigaţii şi securitate internă este subordonat direct ministrului afacerilor interne şi nemijlocit şefului care conduce direcţia.









