Cooperarea cu mediul asociativ şi comunicarea externă
„Cooperarea internaţională a organelor de drept în prevenirea şi combaterea criminalităţii transnaţionale”.
Problema criminalităţii transnaţionale care s-a dezvoltat esenţial ca urmare a globalizării pieţelor, legale şi clandestine, şi desfiinţării sau liberalizării frontierelor, reprezintă la momentul actual una din cele mai importante subiecte de discuţie în plan naţional şi mondial, fiind propulsată pe agenda temelor prioritare ale cooperării internaţionale. Prin proporţiile pe care le-a atins, criminalitatea transnaţională constituie o preocupare nu doar pentru guverne şi autorităţi, ci pentru toată societatea în ansamblu. Astfel, cooperarea internaţională în domeniul prevenirii şi combaterii acestui fenomen este un proces inevitabil, fiind consemnat în tratate, convenţii, acorduri încheiate şi ratificate de mai multe state, inclusiv şi Republica Moldova.
Necesitatea evaluării pericolului pe care îl prezintă manifestările criminalităţii transnaţionale, relevării factorilor criminogeni care generează sau condiţionează comiterea diferitor categorii de infracţiuni ce constituie fenomenul respective, elaborării şi implementării ulterioare a unor măsuri coerente de cooperare în domeniul prevenirii şi combaterii acestuia, precum şi imperfecţiunile legislative care se referă la acest capitol au determinat Ministerul Afacerilor Interne în colaborare cu Fundaţia Hanns Seidel, Germania, să desfăşoare astăzi, 5 noiembrie 2009, conferinţa internaţională cu caracter ştiinţifico-practic „Cooperarea internaţională a organelor de drept în prevenirea şi combaterea criminalităţii transnaţionale”.
Prezentul forum ştiinţifico-practic s-a axat pe examinarea amplă şi complexă a celor mai relevante probleme ce ţin de criminalitatea transnaţională, rezolvarea cărora necesită implicarea maximă din partea instituţiilor guvernamentale.
În contextul celor consemnate, este necesară perfecţionarea bazei legislative, care ar constitui cadrul juridic necesar şi ar impune modificarea obiectivelor şi orientărilor activităţii organelor de drept şi a societăţii în ansamblu, menite să răspundă adecvat schimbărilor survenite în domeniul reprimării criminalităţii transnaţionale.
Relaţiile moldo-ungare la o nouă etapă
La 4 noiembrie curent, în incinta Ministerului Afacerilor Interne a avut loc întrevederea dlui Victor Catan, Ministrul afacerilor interne cu E.S. dl Gyorgy Varga, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Ungare în Republica Moldova.
În cadrul discuţiilor purtate, dl Ambasador Gyorgy Varga a exprimat încrederea că relaţiile dintre Ambasada Republicii Ungare şi MAI RM vor avea o evoluţie benefică, într-un format deschis şi bazat pe încredere reciprocă, menţionînd că va susţine multilateral poliţia moldovenească, în vederea obţinerii unei imagini pozitive atît în societate cît şi pe plan internaţional.
Dl Victor Catan a apreciat pozitiv interesul şi asistenţa Ungariei acordată Republicii Moldova, subliniind că, odată cu deschiderea la Chişinău a Centrului comun de vize pe lînga Ambasada Ungariei, cetăţenii Republicii Moldova se bucură de posibilitatea de a obţine vize în multe state, care nu au reprezentanţe diplomatice în Republica Moldova.
În cadrul discuţiilor dl Gyorgy Varga a înaintat propuneri în vederea stabilirii domeniilor concrete de asistenţă din partea Republicii Ungare pentru organele de poliţie moldoveneşti, specificînd că această asistenţă poate fi atît tehnico-materială cît şi în domeniul instruirii cadrelor.
Totodată, dl Ambasador a apreciat buna conlucrare cu Centrul pentru combaterea traficului de persoane, Biroul migraţie şi azil şi alte subdiviziuni ale MAI, cu care efectuează în mod operativ schimb de informaţii în vederea preîntîmpinării cazurilor de trafic de persoane şi migraţie ilegală.
La finele întrevederii dl ministru a mulţimit E.S. dl Gyorgy Varga, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Ungare pentru dialogul constructiv şi intenţia de a dezvolta în continuare, în mod reciproc avantajos, relaţiile bilaterale de colaborare.
Vizită la MAI în vederea consolidării relaţiilor moldo-române
La 3 noiembrie curent, în incinta Ministerului Afacerilor Interne a avut loc întrevederea dlui Victor Catan, Ministrul afacerilor interne cu dl Alexandru Mureşanu, Însărcinat cu afaceri a.i. al Ambasadei României la Chişinău.
În cadrul întrunirii de către părţi au fost discutate aspecte ale conlucrării moldo-române în domeniul combaterii fenomenului infracţional şi necesitatea identificării în comun a căilor şi metodelor de prevenire şi contracarare a criminalităţii transnaţionale.
Dl ministru a familiarizat oaspetele cu strategia şi noul Concept de reforme al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, bazat pe principiile supremaţiei legii, respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, asigurării neutralităţii politice, neadmiterea actelor de tratament inuman şi degradant din partea colaboratorilor de poliţie. Totodată, dl Catan a salutat iniţiativa părţii române de a inviora procesul de colaborare bilaterală.
La rîndul său, dl Mureşanu a accentuat importanţa stabilirii unei relaţii durabile şi eficiente între Ministerele de Interne ale ambelor ţări, asigurînd disponibilitatea acordării susţinerii în realizarea acestui obiectiv. Dlui a solicitat asigurarea ordinii publice la punctele de votare amplasate pe teritoriul Republicii Moldova în perioada desfăşurării alegerilor prezidenţiale 2009 din România.
La finele întrevederii, dl Victor Catan a mulţumit diplomatului român pentru interesul manifestat faţă de activitatea organelor de poliţie ale Republicii Moldova, pentru atmosfera constructivă a discuţiilor purtate, asigurîndu-l de întreaga sa disponibilitate pentru soluţionarea pozitivă a solicitărilor de asistenţă din partea poliţiei moldoveneşti.
Perspective de colaborare între EUBAM şi MAI
La 24 octombrie 2009, domnul Victor Catan, ministru al afacerilor interne RM, a avut o şedinţă de lucru cu dl Ferenc Banfi, şeful Misiunii EUBAM în Moldova, însoţit de dl Janos Meszaros, consilier EUBAM pentru analiza riscurilor la frontieră. La întrunire au participat şefi de direcţii şi departamente, cît şi specialişti din cadrul MAI.
În discursul său, ministrul de interne a salutat iniţiativa oaspeţilor de a organiza şedinţa comună şi de a acorda ajutor în procesul de restructurare a Ministerului Afacerilor Interne a Republicii Moldova.
La rândul său, dl Ferenc Banfi a menţionat că Misiunea EUBAM, care este parte componentă a sistemului organelor de drept europene, este disponibilă de a acorda asistenţa necesară în masura competenţelor şi posibilităţilor sale. Oficialul şi-a exprimat ferma convingere că MAI este o instituţie cu un înalt potenţial profesionist şi că relaţiile dintre părţi vor fi reciproc avantajoase, bazate pe încredere.
Un subiect al discuţiilor purtate a fost procesul de reformare funcţională şi structurală a MAI, pe marginea căruia Misiunea EUBAM a venit cu propuneri în vederea ajustării atribuţiilor MAI la standardele europene. Totodată, dl Ferenc Banfi a adus la cunoştinţa participanţilor la întrunire că politica oficială a UE privind gestionarea frontierelor se realizează în baza Managementul Integrat al Frontierelor şi că implementarea acestei practici ar fi binevenită pentru Republica Moldova.
Un alt aspect, abordat de Misiunea EUBAM, - modalitatea de informare operativă privind fenomenul infracţional, menţionând, că în cadrul UE această informare se efectuiază în baza sistemelor naţionale OCTA (Evaluarea Pericolului Criminalităţii Organizate), ceea ce serveşte drept punct de pornire pentru realizarea activităţilor comune de combatere a criminalităţii organizate transfrontaliere.
În scopul dezvoltării colaborării ulterioare, dl Ferenc Banfi a înaintat propunerea de a forma grupuri comune, în vederea stabilirii priorităţilor de acordare a asistenţei ce ţine de competenţa EUBAM.
Totodată oficialul a propus ca pe domeniile care nu ţin de competenţa EUBAM, cum ar fi interacţiunea pe dimensiunile crimei organizate şi implementarea conceptului poliţiei comunitare, în comun, a identifica organismele internaţionale care ar putea acorda asistenţa respectivă conform competenţelor.
La finele întrunirii domnul Victor Catan a mulţumit pentru discuţia productivă, solicitînd susţinerea Misiunii EUBAM în adoptarea unei hotărîri politice pe marginea subiectelor discutate şi în procesul de elaborare a cadrului legislativ şi organizaţional al MAI.
Ministrul de interne a reiterat că instituţia pe care o reprezintă este deschisă pentru colaborare cu Misiunea EUBAM.
Ambasadorul Franţei în vizită la MAI
La 21 octombrie curent, în incinta Ministerului Afacerilor Interne a avut loc întrevederea dlui Victor Catan, Ministrul afacerilor interne RM cu E.S. dl Pierre Andrieu, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Franţei în Republica Moldova şi dl Michel Pattin, Ataşat de Securitate internă a Ambasadei Franţei la Bucureşti.
În cadrul discuţiilor purtate, dl Ambasador Pierre Andrieu a exprimat încrederea că relaţiile dintre Ambasada Franţei şi MAI vor avea o evoluţie benefică, într-un format deschis şi bazat pe încredere reciprocă, menţionînd că va susţine multilateral poliţia moldovenească în vederea obţinerii unei imagini pozitive atît în societate cît şi pe plan internaţional.
Dl Victor Catan a apreciat pozitiv interesul şi asistenţa Franţei acordată Republicii Moldova, subliniind că, în mare masură, calea democraţiei şi vectorul integrării europene se datorează şi susţinerii din partea poporului francez.
Dl ministru a reiterat necesitatea dobîndirii încrederii populaţiei în forţele poliţieneşti şi a menţionat că, la moment, este ca niciodată important de a se întreprinde măsuri concrete în acest sens. Astfel, dlui a declarat că activitatea organelor afacerilor interne ale Republicii Moldova vor avea la bază principiile supremaţiei legii, respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi asigurării neutralităţii politice, fiind asigurate implementarea tuturor valorilor democratice europene.
Ministrul a informat diplomatul francez că MAI a elaborat Concepţia de reforme a MAI, prin care se urmăreşte eficientizarea structurală a poliţiei. Aceasta va permite formarea unei structuri eficiente a poliţiei, capabilă de a face faţă provocărilor actuale.
Dl Victor Catan a solicitat asistenţa parţii franceze în dezvoltarea capacităţilor instituţionale şi funcţionale ale trupelor de carabinieri, menţionînd că este interesat in experienţa avansată a Franţei în acest domeniu.
Oaspeţii şi-au exprimat disponibilitatea de a examina posibilitatea asistenţei pentru trupele de carabinieri ale MAI, menţionînd că vor depune efort în vederea consolidării ulterioare a relaţiilor de colaborare moldo-franceze.
Misiunea OSCE în Moldova în vizită la MAI
La 12 octombrie curent, în incinta Ministerului Afacerilor Interne a avut loc întrevederea dlui Victor Catan, ministrul afacerilor interne al RM, cu E.S. Ambasadorul Philip N.Remler, Şef al Misiunii OSCE în Moldova şi dl Kenneth Pickles, Reprezentant al Misiunii OSCE în Moldova pentru probleme politice şi militare.
Dl Catan a apreciat pozitiv asistenţa permanentă a Misiunii OSCE în Moldova în calitatea sa de moderator important în abordarea multilaterală a problemelor existente, inclusiv în domeniul drepturilor omului şi în cel al afacerilor interne, totodată subliniind importanţa rolului Misiunii în procesul de soluţionare a diferendului transnistrean.
Dl Remler a fost informat că în proces de elaborare se află Concepţia de reforme a MAI, prin care se urmăreşte alinierea activităţii poliţieneşti la standardele europene, eficientizarea structurală a poliţiei şi ridicarea imaginii poliţistului în societate.
De asemenea, dl ministru a declarat ca activitatea organelor afacerilor interne ale Republicii Moldova va avea la bază principiile supremaţiei legii, asigurării principiului echidistanţei politice a poliţiei, ajustarea legislaţiei la standardele comunitare, neadmiterea actelor de corupţie, tortură, tratament inuman şi degradant din partea colaboratorilor de poliţie. În acest scop, în cadrul MAI va activa o comisie specială, care va ancheta profesionist, în mod obiectiv şi transparent acţiunile angajaţilor în perioada evenimentelor din aprilie curent.
Şeful Misiunii OSCE în Moldova, dl Philip N.Remler a salutat principiile democratice de reformare a MAI, exprimându-şi disponibilitatea în vederea stabilirii modalităţilor de conlucrare eficientă în domeniul asigurării ordinii de drept şi menţinerii securităţii publice, cadrului legal de respectare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Totodată dl Remler, reieşind din statutul Misiunii OSCE şi rolul acesteia în identificarea unei soluţii viabile de reglementare a diferendului transnistrean pe cale paşnică, asigurare a securităţii în regiune şi întărirea credibilităţii între părţi, a ieşit cu iniţiativa de a organiza la începutul lunii noiembrie, curent, a unui seminar cu invitarea reprezentanţilor organelor de drept din Republica Moldova şi celor din stânga Nistrului.
De către Misiunea OSCE vor fi invitaţi experţi internaţionali în domeniul afacerilor interne, ordine publică şi cooperare poliţienească, care au experienţă de activitate în diverse zone de conflict, pentru a încerca de a iniţia un dialog constructiv între poliţia RM şi cea din partea transnistreană, privind eficientizarea activităţii de menţinere a ordinii publice şi combaterea criminalităţii în zona de securitate.
Unul din scopurile acestui seminar va fi identificarea priorităţilor de colaborare poliţienească şi eficientizarea mecanismului existent.
MAI în permanenţă a pledat pentru o bună conlucrare poliţienească de pe ambele maluri ale Nistrului şi susţine iniţiativa Misiunii OSCE privind desfăşurarea întrunirii, ca un pas important în întărirea credibilităţii şi apropierea între părţi.
Consolidarea relaţiilor de colaborare moldo-cehe
La 8 octombrie curent, în incinta Ministerului Afacerilor Interne a avut loc întrevederea dlui Victor Catan, Ministrul afacerilor interne RM cu E.S. dl Petr Kypr, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Cehe în Republica Moldova şi dl Miroslav Stepan, Şef al Departamentului Protecţie Antiincendiară a Republicii Cehe.
Dl Victor Catan a salutat delegaţia cehă şi a menţionat că relaţiile moldo-cehe poartă un caracter constructiv şi reciproc avantajos. Ministrul a exprimat mulţumiri poporului ceh pentru ajutorul acordat Republicii Moldova în cazul calamităţilor naturale din 2008, menţionând că acest ajutor a fost binevenit pentru fiecare sinistrat.
În cadrul discuţiei înaltul oaspete a fost familiarizat cu priorităţile de activitate ale MAI, bazate pe principiile de depolitizare, eficientizare structurală a poliţiei şi eradicare a fenomenului corupţiei. La acest capitol dl Victor Catan a solicitat asistenţa colegilor cehi în vederea armonizării structurii organelor de interne a Republicii Moldova la standardele comunitare, în scopul sporirii capacităţilor funcţionale a poliţiei moldoveneşti.
La rîndul său, dl Ambasador a menţionat pozitiv evoluţiile relaţiilor moldo-cehe şi a asigurat că va acorda toată susţinerea sa pentru consolidarea lor şi în continuare.
Totodată, dl Petr Kypr a invitat o grupă de experţi moldoveni în domeniul situaţiilor excepţionale în Cehia, pentru a se familiariza cu practica cehă de reacţionare şi intervenţie la diferite situaţii în caz de calamităţi naturale.
La finele întrevederii, dl ministru a mulţumit oaspeţilor pentru susţinere şi propunerile constructive de colaborare şi a dat asigurări că poliţia moldovenească va fi şi în continuare un partener stabil şi de încredere colegilor cehi.
Întrevederea ministrului afacerilor interne cu Ambasadorul Republicii Federale Germania
La 7 octombrie curent, în incinta Ministerului Afacerilor Interne a avut loc întrevederea dlui Victor Catan, ministru al afacerilor interne al Republicii Moldova cu E.S. dl Nikolaus Graf Lambsdorf, Ambasador al Republicii Federale Germania şi a ofiţerilor de legătură pentru afaceri interne ai Ambasadei Germaniei la Bucureşti, responsabili de Republica Moldova.
În cadrul discuţiilor purtate, atât ministrul de interne cât şi Ambasadorul Germaniei au accentuat că relaţiile dintre instituţiile pe care le reprezintă sunt bune şi prietenoase şi au exprimat speranţa că şi în viitor relaţiile vor avea o continuitate.
Dl Ambasador a menţionat că între Republica Federală Germania şi Republica Moldova există o bună colaborare în diferite domenii, inclusiv pe segmentul afacerilor interne şi că doreşte de a o intensifica, pentru care va face tot posibilul, arătându-se interesat de a cunoaşte care ar putea fi ajutorul pe care MAI doreşte să-l primească din partea omologilor germani.
În continuare diplomatul german a prezentat ofiţerii de legătură pentru afaceri interne ai Ambasadei Germaniei la Bucureşti, responsabili de relaţiile de colaborare dintre ministerele de interne a ţărilor noastre, subliniind că aceste persoane vor acorda tot sprijinul necesar pentru buna desfăşurare a cooperării bilaterale.
În acest context, dl Catan a trecut în revistă evoluţia relaţiilor moldo-germane pe segmentul afacerilor interne, apreciind înalt asistenţa acordată atât pentru sporirea bazei tehnico-materiale a poliţiei moldoveneşti, cât şi pentru consolidarea bazei de instruire a colaboratorilor, care au beneficiat de burse de studiu în Germania, cursuri calificate de pregătire profesională, vizite de studiu organizate de omologii germani.
În altă ordine de idei, Ambasadorul german a fost informat că în proces de elaborare se află Concepţia de reforme a MAI, prin care se urmăreşte eficientizarea structurală a poliţiei. Consolidarea capacităţilor resurselor umane prin utilizarea celor mai moderne principii în formarea poliţistului ceea ce va permite apropierea poliţiei de interesele cetăţenilor, ridicarea imaginii poliţistului în societate.
De asemenea, dl ministru a declarat că activitatea organelor afacerilor interne ale Republicii Moldova va avea la bază principiile supremaţiei legii, respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, asigurării neutralităţii politice, neadmiterea actelor de tratament inuman şi degradant din partea colaboratorilor de poliţie.
Totodată a fost menţionat că, odată cu crearea noului serviciu al poliţiei de frontieră, va fi oportună asistenţa Germaniei în procesul de consolidare a capacităţilor funcţionale a serviciului vizat, urmând intenţia de a prelua cele mai bune practici de la colegii germani.
La finele întrevederii, E.S. dl Nikolaus Graf Lambsdorf i-a mulţumit dlui Victor Catan pentru acceptul de a avea această întrevedere bilaterală, pentru atmosfera constructivă a discuţiilor, asigurându-l de întreaga sa disponibilitate pentru soluţionarea pozitivă a solicitărilor de asistenţă din partea poliţiei moldoveneşti.
Reprezentantul Special al UE în vizită la MAI
La 2 octombrie curent, în incinta Ministerului Afacerilor Interne a avut loc întrevederea dlui Victor Catan, Ministrul afacerilor interne RM cu E.S. dl Kalman Mizsei, Reprezentant Special al Uniunii Europene în Republica Moldova.
Dl Victor Catan a salutat înaltul oaspete şi i-a mulţumit pentru manifestarea interesului prioritar de a vizita Ministerul Afacerilor Interne. Ministrul a declarat, că activitatea organelor afacerilor interne ale Republicii Moldova va avea la bază principiile supremaţiei legii, respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
De asemenea, dl ministru a informat oficialul european că în proces de elaborare se află Concepţia de reforme a MAI, prin care se urmăreşte eficientizarea structurală a poliţiei. Consolidarea capacităţilor resurselor umane prin utilizarea celor mai moderne principii în formarea poliţistului va permite apropierea poliţiei de interesele cetăţenilor, ridicarea imaginii poliţistului în societate.
În cadrul discuţiilor purtate partea moldoveană a solicitat aportul Misiunii UE la Chişinău în dialogul moldo-comunitar în susţinerea şi promovarea unui şir de proiecte în domeniul reformei poliţiei - organizării cursurilor de instruire şi vizitelor de studii pentru colaboratorii MAI, încurajarea statelor-membre ale UE în negocierea Protocoalelor de Implementare a Acordului moldo-comunitar privind readmisia persoanelor, a proiectelor în contextul Parteneriatului de Mobilitate RM-UE şi semnarea unor acorduri de cooperare în domeniul combaterii criminalităţii.
La finele întrevederii dl Kalman Mizsei a accentuat disponibilitatea comunităţii europene de a acorda susţinere în activitatea organelor de interne ale Republicii Moldova, menţionând că tendinţele de consolidare a relaţiilor moldo-comunitare sunt tot mai evidente în ultima perioadă şi i-a mulţumit dlui Victor Catan pentru evaluarea situaţiei reale a poliţiei moldoveneşti şi atmosfera constructivă a discuţiilor purtate, dorindu-i succese în activitatea sa de ministru al afacerilor interne.
Vizita reprezentantului OCEMN la MAI
La 2 octombrie curent, în incinta Ministerului Afacerilor Interne a avut loc întrevederea dlui Victor Catan, Ministrul afacerilor interne RM cu E.S. doamna Ambasador Sumru Noyan, Prim Secretar general adjunct al Secretariatului Permanent Internaţional al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN).
Dl Victor Catan a felicitat-o pe dna Ambasador Sumru Noyan cu începerea activităţii sale în Secretariatul OCEMN, exprimînd încrederea în consolidarea relaţiilor de colaborare a Republicii Moldova cu OCEMN.
Ministrul a menţionat că ţara noastră participă activ la acţiunile organizate în cadrul OCEMN în conformitate cu Acordul multilateral privind combaterea criminalităţii organizate, semnat de statele membre ale OCEMN la 2 octombrie 1998 la Corfu, Grecia, la implementarea Planului Regional de Acţiuni în lupta contra traficului ilegal de fiinţe umane, elaborat şi aprobat în cadrul OCEMN, în cooperare cu Oficiul ONU pentru Droguri şi Crimă (UNODC) şi la alte acţiuni comune, ce ţin de combaterea crimei organizate.
La rândul său, dna Sumru Noyan a mulţumit ministrului pentru receptivitatea manifestată şi a menţionat că activităţile comune de combatere a criminalităţii prezintă un domeniu foarte important în cadrul OCEMN. Totodată doamna Ambasador a apreciat pozitiv relaţiile de colaborare stabilite între Republica Moldova şi OCEMN şi s-a arătat disponibilă de a acorda sprijinul necesar în vederea realizării cu succes a sarcinilor de interes comun.
Seminarul sub egida Consiliului Europei
În perioada 29-30 septembrie 2009, în incinta Academiei ,,Ştefan cel Mare” a MAI se desfăşoară seminarul de instruire pentru colaboratorii de poliţie destinat prevenirii tratamentelor inumane şi degradante, organizat sub egida Consiliului Europei.
Prezentul eveniment, se înscrie drept o acţiune în contextul cooperării dintre MAI şi Consiliul Europei în domeniul instruirii iniţiale şi continuă.
Delegaţia Consiliului Europei a fost reprezentată de Irina Baklanova, consilier pe programele de cooperare a Consiliului Europei, Dovidas Vitkasuskas, expert al CoE şi Dmytro Tretiacov, expert al CoE, juristul principal în cadrul Secretariatului CEDO.
Printre subiectele seminarului menţionat se enumeră: probleme teoretice şi practice ale interpretării Convenţiei europene privind lupta împotriva torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane, degradante sau cu cruzime, aplicarea directă a instrumentelor juridice internaţionale în materie, obligaţiunea de protejare a persoanelor deţinute şi vulnerabile, ameninţările şi violenţa între deţinuţi, garanţiile de care beneficiază persoanele reţinute de către poliţie şi care sînt plasate în IDP, asistenţa medicală acordată deţinuţilor, etc.
Evenimentul nominalizat a avut nu doar un aspect teoretic, dar şi unul practic, implicînd studii de caz şi activitatea colaboratorilor în grupuri.
Seminarul s-a impus a fi unul bazat pe un dialog constructiv, deschis şi interactiv.
Seminarul „Combaterea traficului de droguri”
În perioada 22-24 septembrie curent, în incinta Academiei de poliţie „Ştefan cel Mare” a MAI, a avut loc seminarul cu genericul „Combaterea traficului de droguri”, eveniment desfăşurat în cadrul programului de colaborare şi asistenţă tehnică între Spania şi Republica Moldova pentru anul 2009, organizat cu suportul ofiţerului de legătură pentru Republica Moldova, dl Santiago Calvo Valladarez.
Seminarul propriu zis, a fost divizat în mai multe etape, în fiecare dintre acestea cursanţii academiei făcînd cunoştinţă cu anumite aspecte ale traficului de droguri şi experienţa spaniolilor în lupta cu traficul de droguri.
În cazul primei părţi a seminarului, s-a pus un accent aparte pe însăşi problema drogurilor – ca concept şi legislaţie, s-a făcut o clasificare a drogurilor frecvent folosite, efectele pe care le au asupra oamenilor, s-a abordat legislaţia naţională şi internaţională cu privire la traficul de droguri.
În a doua parte a cursului ţinut de experţi spanioli, s-a făcut o clasificare pentru anumite tipuri de droguri, printre care canabisul, heroina, cocaina şi drogurile sintetice, adică acele droguri folosirea cărora este în creştere şi au un impact semnificativ asupra sănătăţii oamenilor.
Partea a treia a avut drept ca bază metodologia de investigare a traficului de droguri, tratamentul şi analiza informaţiei cu privire la traficul de droguri, documentarea şi procesul de monitorizare.
Totodată, pe parcursul acestui eveniment, experţii spanioli au avut o întrevedere cu rectorul Academiei „Ştefan cel Mare” dl Carp Simion, au făcut cunoştinţă cu corpul didactic al instituţiei de învăţămînt, cu organigrama Academiei, au vizitat catedra investigaţii operative şi catedra procedură penală şi criminalistică.
La finele acestui eveniment, experţii spanioli au rămas încîntaţi de nivelul cunoştinţelor cursanţilor Academiei, de modul în care a fost organizat evenimentul propriu-zis, şi s-au arătat interesaţi în continuarea colaborării între cele două state.
Seminarul „Managementul de proiect” – continuarea colaborării moldo-austriece
În perioada 24-28 august 2009, la Chişinău ofiţeri ai subdiviziunilor organelor afacerilor interne a Republicii Moldova şi reprezentanţi ai Ministerului Federal de Interne al Austriei s-au întrunit, în cadrul celui de-al doilea seminar cu genericul „Managementul de proiect”.
Obiectivul principal a reuniunii a fost continuarea studiului asupra managementului de proiecte, posibilităţile internaţionale de promovare şi instrumentele de finanţare ale proiectelor. De asemenea, discuţiile s-au axat pe baza de date ADN, conştientizarea importanţei acesteia şi elaborarea unui proiect de solicitare pentru înfiinţarea unei baze de date ADN pentru Direcţia Tehnico-Criminalistică în Republica Moldova.
Seminarul a fost divizat în câteva etape, în cadrul cărora s-a focusat pe managementul clasic al proiectelor, posibilele variante de proiect pentru organele afacerilor interne, problemele şi obstacolele cu care se confruntă autorităţile la etapa actuală în elaborarea unui proiect.
În acest context, Doctorul Andrea Ranninger, Directorul adjunct al Poliţiei Judiciare austriece, şef al Direcţiei 6 Tehnico-criminalistice a făcut şi o prezentare despre importanţa unei baze de date ADN.

Consultări moldo-germane pe marginea Protocolului de implementare la Acordul de readmisie dintre RM şi Comunitatea Europeană
În perioada 21-22 iulie 2009, în incinta sălii de protocol a MAI au demarat consultările moldo-germane în domeniul readmisiei persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală.
Delegaţia Germaniei a fost condusă de dl Volker Schürmann, şeful Departamentului Repatriere şi Promovarea Repatrierii din cadrul Ministerului Federal de Interne.
La debutul întrevederii, părţile au făcut schimb de opinii referitor la colaborarea poliţienească moldo-germană, realizările şi perspectivele acesteia.
O atenţie deosebită a fost acordată procesului de implementare a Declaraţiei comune privind Parteneriatul de Mobilitate, fiind înalt apreciate succesele înregistrate.
Un subiect de dezbatere a fost şi textul proiectului Protocolului între Guvernul RM şi Guvernul RFG privind implementarea Acordului dintre RM şi Comunitatea Europeană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală. Părţile au făcut un schimb de opinii referitor la textul Protocolului, urmând să-l definitiveze în vederea semnării.

În perioada 7-10 iulie, la Chişinău, cu suportul Biroului Federal al Poliţiei Judiciare al Ministerului de Interne al Austriei şi Austrian Development Agency, a avut loc seminarul cu genericul „Managementul proiectului”.
La eveniment au participat colaboratori din diferite subdiviziuni ale MAI.
Evenimentul s-a divizat în cinci etape, fiecare etapă reprezentînd un anumit subiect al seminarului. Prima fază s-a axat pe studiul amănunţit al bazelor conceptuale ale proiectului, care a cuprins noţiunea şi elementele proiectului, tipurile şi managementul poiectului. Totodată au fost date exemple de roluri în cadrul proiectului, structura acestuia, obiectivele propuse. O atenţie sporită s-a atras şi planului structural al proiectului, aşa numitului WBS: Work-Breakdown-Structure.
Etapa a doua cuprins studiul conflictelor apărute în cadrul proiectelor, managementul conflictelor şi metoda Glasi.
Cea de-a treia fază a constat în analiza mediului înconjurător şi analiza de risc.
Controllingul l-a constituit cea de-a 4-a etapă din cadrul evenimentului menţionat supra, necesitatea acestuia în cadrul peroiectelor, primizele pentru efectuarea unui controlling
în cadrul proiectlui, modul de procedare şi ciclurile acestuia.
Etapa finală a fost studiul a metodelor avansate: marketingul şi modelul pe etape.
La finele acestui eveniment, atît experţii austrieci cît şi colaboratorii MAI au menţionat necesitatea continuării a astfel de reuniuni, importanţa lor în activitatea profesională a colaboratorilor afacerilor interne.
Seminarul privind cooperarea cu Europol
În perioada 15-17 iulie 2009, la Chişinău, în sala de conferinţe a hotelului Codru, sub egida TAIEX, a avut loc seminarul privind cooperarea cu Europol. La eveniment au participat colaboratori din diferite subdiviziuni ale MAI şi experţi din cadrul Europol.
Printre subiectele discutate la evenimentul menţionat supra, putem remarca istoria apariţiei Europol, misiunea, organizarea şi cadrul legal al acestuia. Deasemenea, au fost prezentate tipurile de acorduri existente cu Europol – operaţional şi strategic.
În cadrul acestui eveniment un accent aparte a fost pus pe Acordul strategic dintre Republica Moldova şi Europol, care a fost semnat la 12.02.2007 şi a intrat în vigoare la 22.08.2007. Astfel, reprezentanţi ai MAI s-au referit la esenţa acestui acord, avantajele şi dezavantajele lui, menţionîndu-se totodată şi faptul că informaţia se transmite către Europol, dar nu şi către Punctul Naţional de Contact (PNC) din cadrul BNC Interpol din Republica Moldova, ceea ce nu favorizează pe deplin activitatea PNC.
Printre punctele forte în vederea unei conlucrări active şi durabile între organele abilitate ale RM şi Europol s-a exprimat necesitatea semnării unui Acord operaţional, care ar facilita schimbul de informaţii şi viteza transmiterii datelor între cele două organe competente, şi ar aduce rezultatul scontat.
Evaluînd exemplele experţilor vis-a-vis de organizarea Punctelor Naţionale de Contact din diferite state ale UE, participanţii la seminar au prezentat schematic structura unui asemenea sediu care ar putea apărea şi la Chişinău în eventualitatea semnării acordului operaţional. La acest c
apitol, experţii Europol au dat exemplul Danemarcei drept un potenţial model.
La finele acestui seminar, experţii au concluzionat că în cadrul MAI există personal competent şi profesionist, care pe viitor ar putea forma un Punct Naţional de Contact, care să includă un număr mai mare de personal, cu dotare tehnică de ultimă generaţie care să corespundă standardelor europene.
ICITAP în vizită la MAI
La data de 25 iunie curent, în incinta sălii de protocol a Ministerului Afacerilor Interne a avut loc reuniunea celei dea doua misiuni de evaluare a consultantului Programului internaţional de asistenţă şi instruire în materie de anchete penale (ICITAP) Larry Depew, privind elaborarea sistemului de management al calităţii şi a procedurilor standard de operare pentru laboratorul de examinare a datelor în format digital, organizată de Biroul Programului ICITAP din cadrul Departamentului Justiţiei SUA. Evenimentul a fost deschis de viceministrul afacerilor interne, dl. Ghenadie Cosovan, care a evidenţiat necesitatea creării unui astfel de laborator cît şi potenţialul şi profesionalismul angajaţilor MAI în realizarea obiectivului propus.
În acest sens a fost elaborat un document conceptual, care urmează a fi discutat cu toate părţile cointeresate de reuşita acestui proiect.
Scopul principal al vizitei a fost de a acumula suficiente date şi informaţii pentru elaborarea unui plan al proiectului, care să includă orarul acordării asistenţei (instruire, utilaj şi echipamente, soft etc.), ţinînd cont de tendinţele de comitere a unor astfel de infracţiuni, schema bugetului (finanţat de Guvernul SUA), precum şi punctele forte pentru atingerea succesului scontat (elaborarea sistemului de management al calităţii şi a procedurilor standard de operare pentru laboratorul de examinare a datelor în format digital).
La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi din cadrul Departamentului servicii operative, Departamentului trupelor de carabinieri, Direcţiei tehnico- criminalistice, Direcţiei de combatere a delictelor cibernetice, informatice şi transnaţionale şi Direcţiei relaţii internaţionale şi integrare europeană a Ministerului Afacerilor Interne RM.
Delegaţia DCAF la Chişinău
La data de 9 iunie 2009, în incinta Sălii de Protocol a Ministerului Afacerilor Interne a avut loc întrevederea conducerii Direcţiei relaţii internaţionale şi integrare europeană cu reprezentanţii Centrului de la Geneva pentru Controlul Democratic al Forţelor Armate (DCAF).
La întrevedere au participat domnul Anton Travner, Director al DCAF, Ljubljana şi domnul Stanislav Veniger, consultant DCAF.
În cadrul evenimentului a fost pusă în discuţie aplicarea Convenţiei de Cooperare Poliţienească în Sud-estul Europei, care reprezintă un set de principii cu referire la activităţile de cooperare poliţienească.
De asemenea, au fost prezentate şi analizate Concluziile Primului Comitet de Miniştri reunit sub egida Convenţiei de Cooperare Poliţienească în Sud-estul Europei, care a avut loc la Viena, la 17 iulie 2008. În urma acestuia, au fost identificate mai multe priorităţi şi au fost înaintate unele recomandări cu privire la: armonizarea legislaţiilor naţionale; negocierea şi semnarea acordurilor bilaterale şi multilaterale; elaborarea unui manual cu privire la Convenţia de Cooperare Poliţienească în Sud-estul Europei, stabilirea unor centre naţionale de coordonare şi organizarea seminarelor. Totodată, a fost relevată importanţa stabilirii unei Strategii de Comunicare între statele părţi ale Convenţiei
Un alt aspect abordat în cadrul întrevederii a fost prezentarea recomandărilor cheie cu privire la elaborarea Planul de Acţiuni de implementare a Convenţiei de Cooperare Poliţienească în Sud-estul Europei.
La finele reuniunii a fost făcută o trecere în revistă a Programului de lucru pentru anul 2009 şi au fost examinate rezultatele obţinute în anul 2008 cu privire la implementarea Convenţiei de Cooperare Poliţienească în Sud-estul Europei.
Seminarul specializat “Analiza datelor şi bazelor de date în cadrul urmăririi penale ”
În perioada 26-29 iunie 2009 la Chişinău, cu suportul Ministerului Federal de Interne al Austriei şi Ambasada Austriei la Chişinău, a fost organizat seminarul specializat cu genericul „Analiza datelor şi bazelor de date în cadrul urmăririi penale”.
Scopul seminarului a fost familiarizarea cu activitatea Biroului Federal de Poliţie Judiciară din cadrul Ministerului de Interne al Austriei, tipurile bazelor de date şi eficienţa acestora într-o urmărire penală. În cadrul evenimentului au fost prezentate unele exemple, unde a fost folosit pe larg lucrul analiştilor şi noile sisteme utilizate de cei din urmă, un accent aparte fiind pus şi pe noile tehnologii informaţionale, diversitatea bazelor de date şi cum acestea pot fi folosite activ în practică întru atingerea rezultatelor scontate.
La finele acestui seminar, părţile au înaintat propuneri pentru ulterioarele seminare şi training-uri accentuînd necesitatea consolidării cooperării între organele abilitate ale ambelor state, experţii austrieci menţionînd necesitatea schimbului de experienţă şi a bunelor practici.
La seminar au participat colaboratori din DSO, DI şi EO, Centrul Virtual Naţional SECI/GUAM.
Prima şedinţă a Ofiţerilor de Legătură ai UE acreditaţi în Republica Moldova
În perioada 18-19 mai 2009 la Chişinău, cu susţinerea Ministerului Federal de Interne al Austriei, a fost organizată prima şedinţă a Ofiţerilor de Legătură ai UE, acreditaţi în Republica Moldova.
La şedinţă au participat reprezentanţi ai 14 state membre ale UE şi ale instituţiilor UE, precum Comisia Europeană, Oficiul European de Poliţie EUROPOL, EUBAM, FRONTEX, Centrului SECI/SELEC.
Scopul evenimentului a fost intensificarea cooperării între MAI al RM şi Ofiţerii de legătură ai UE în domeniul schimbului operaţional de informaţii şi problemelor de securitate internă, determinarea mecanismelor eficiente de contracarare a fenomenelor infracţionale prin prisma consolidării relaţiilor de cooperare.
Participanţii la întrunire au fost salutaţi de domnul Ghenadie Cosovan, vice-ministrul de interne al RM, care a evidenţiat importanţa unei abordări corecte pentru acţiunile desfăşurate în comun în domeniul luptei împotriva crimei organizate în ţările membre ale Parteneriatului Estic.
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova au prezentat evoluţia cadrului de cooperare în domeniul afacerilor interne cu partenerii europeni, înaintând propuneri constructive de dezvoltare şi diversificare a lui.
Întrunirea a finisat cu o decizie comună de organizare în mod regulat a schimbului de informaţii referitor la rezultatele obţinute şi cooperarea în domeniul combaterii criminalităţii, terorismului şi altor fenomene periculoase.
Consolidarea capacităţilor în domeniul azilului
În perioada 12-13 mai 2009, angajaţii Biroului migraţie şi azil (BMA) al Ministerului Afacerilor Interne al RM, în comun cu experţi din cadrul Ministerului de Interne al Republicii Slovenia, au desfăşurat la Chişinău seminarul-training cu genericul: „Consolidarea capacităţilor autorităţilor din Republica Moldova în domeniul azilului”, la aria de acţiune, prevăzută în Declaraţia Comună privind Parteneriatul de Mobilitate dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, semnată la 5 iunie 2008.
Seminarul a fost axat nemijlocit pe sporirea nivelului de pregătire profesională a angajaţilor BMA prin preluarea experienţei şi a bunelor practici de la autorităţile Sloveniei la compartimentele: acomodarea temporară a solicitanţilor de azil în centrele de acomodare, standardele minime şi analiza comparativă a drepturilor şi obligaţiilor îndatoririlor beneficiarilor oricărei forme de protecţie umanitară, integrarea locală a refugiaţilor, precum şi procedura de determinare a statutului de refugiat.
„Crearea Parteneriatelor Migraţionale” între MAI RM şi UE , Praga
În perioada 27-28 aprilie 2009, delegaţia Republicii Moldova, condusă de consilierul ministrului afacerilor interne pe probleme speciale, domnul Sergiu Golovaci, a participat la Conferinţa Ministerială „Crearea Parteneriatelor Migraţionale”, care s-a desfăşurat la Praga. Evenimentul a întrunit oficiali ai diferitor state a Comisiei Europene şi a organizaţiilor internaţionale. Scopul Conferinţei l-a constituit crearea unei platforme de cooperare între statele de origine, destinaţie şi tranzit a migraţiei, cît şi adoptarea Declaraţiei Comune privind consolidarea Parteneriatelor Migraţionale de oficialii ministerelor de resort din Albania, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Kazakstan, Kosovo, Kyrgyzstan, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malta, Federaţia Rusă, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Regatul Unit al Marii Britanii, Uzbekistan şi Comisarul European responsabil pentru Migraţie.
În cadrul evenimentului, domnul Golovaci a abordat importanţa integrării migraţilor, accentuând necesitatea consolidării cooperării în domeniul migraţiei la nivel bilateral şi multilateral prin intermediul parteneriatelor migraţionale, un exemplu elocvent în acest sens, fiind semnarea şi implementarea Parteneriatului de Mobilitate RM-UE.
De asemenea, domnul Golovaci, a avut întrevederi bilaterale cu dl Jaques Barrot, Vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil de Justiţie, Libertate şi Securitate şi dl Tobias Billstrom, Ministrul Migraţiei şi Politicilor de Azil al Ministerului Justiţiei al Suediei. Discuţiile s-au axat pe politica de vize, implementarea şi dezvoltarea Parteneriatului de Mobilitate RM-UE, precum şi alte aspecte din domeniul afacerilor interne.
Delegaţia moldovenească a folosit acest prilej pentru a definitiva unele aspecte legate de dialogul în perspectiva negocierii şi semnării protocoalelor de implementare a Acordului moldo-comunitar privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală.
Colaborare bilaterală moldo-elveţiană
La 18 martie 2009, în sala de protocol a Ministerului Afacerilor Interne au avut loc consultările bilaterale moldo-elveţiene pe marginea proiectului Acordului de readmisie cît şi asupra proiectului Protocolului de implementare a Acordului menţionat. În cadrul consultărilor respective a fost definitivat textul acordului şi protocolul de implementare a acestuia.
La consultări au participat reprezentanţi ai structurilor elveţiene şi reprezentanţi ai MAEIE şi MAI.
La 11 martie 2009, în incinta Centrului Internaţional Viena, a demarat cea de-a 52-a sesiune a Comisiei Naţiunilor Unite pentru Droguri, unde au participat delegaţii din mai mult de 100 de state şi organizaţii internaţionale de profil. Republica Moldova a fost reprezentată de viceministrul afacerilor interne, domnul Valentin Zubic. Reuniunea a debutat cu discursul domnului Antonio Maria Costa, directorul Oficiului Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Crimă, care a salutat participanţii şi a chemat statele membre să acorde o atenţie sporită eficientizării procesului de cooperare internaţională în domeniul combaterii producerii, traficului ilicit şi consumului de droguri, exemplificînd impactul acestui viciu asupra securităţii internaţionale.
Joi, 5 martie, curent, în incinta Centrului pentru combaterea traficului de persoane a Ministerului Afacerilor Interne a avut loc o întrunire de lucru între reprezentanţii poliţiei din Slovacia, Austria, Italia, Ucraina precum şi cu reprezentanţi ai Serviciului grăniceri din Moldova şi Ucraina.
În perioada 25-27 Februarie 2009, Biroul migraţie şi azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a organizat seminarul tematic „Migraţia ilegală a persoanelor atît în, cît şi din Republica Moldova”, organizat în cadrul proiectului „Promovarea transferului de cunoştinţă Moldovei în vederea consolidării capacităţilor managementului sistemului de migraţie şi azil”
În perioada 5-6 februarie 2009, în Republica Moldova, s-a aflat în vizită delegaţia Republicii Serbia condusă de Domnul Branko Radovici, ajutorul ministrului afacerilor externe al Serbiei.
În perioada 5-6 februarie 2009, angajaţii Biroului migraţie şi azil în comun cu experţii din cadrul Ministerului Justiţiei al Republicii Ungaria, au desfăşurat seminarul-training privind „Legislaţia Uniunii Europene în domeniul migraţiei, regimului de şedere al străinilor, combaterii migraţiei ilegale şi procedurile privind detenţia persoanelor în centrele de plasament”. Evenimentul a avut loc în vederea realizării acţiunilor prevăzute în Declaraţia Comună privind Parteneriatul de Mobilitate dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, semnată la 5 iunie 2008.


















