PAGINA OFICIALĂ

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
AL REPUBLICII MOLDOVA

09.03.2010

În zilele de 4-5 martie curent, în Poiana Braşov, România, a fost organizat un seminar de instruire în dreptul refugiaţilor pentru judecători şi autorităţile din Republica Moldova. La evenimentul desfăşurat în cadrul Proiectului Regional de Susţinere a Protecţiei în Belarus, Moldova şi Ucraina, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, a participat şi o delegaţie a ministerului Afacerilor Interne, reprezentată de conducerea şi angajaţi ai Biroului migraţie şi azil.

Fiind strâns legate de drepturile omului, interesul pentru problemele refugiaţilor au intrat în atenţia comunităţii internaţionale la începutul secolului 20 care, din motive umanitare, a început să-şi asume responsabilitatea de a proteja şi asista refugiaţii. Modelul acţiunii internaţionale în numele şi în beneficiul refugiaţilor a fost stabilit de Liga Naţiunilor Unite şi a fost consacrat prin adoptarea unei serii de acorduri internaţionale. Astăzi statutul de refugiat este guvernat, pe plan universal, de Convenţia din 1951 referitoare la statutul refugiaţilor şi de Protocolul din 1967.

Seminarul şi-a propus drept scop îndrumarea funcţionarilor din statele contractante care au atribuţii în determinarea statutului de refugiat, schimbul de opinii cu specialiştii UNHCR din România, care au o experienţă avansată în problematica abordată. Participanţii la seminar şi-au axat atenţia pe două aspecte principale: „Cadrul juridic internaţional, regional şi naţional de protecţie a refugiaţilor” şi „Detenţia şi abordarea cazurilor speciale”.

Vorbitorii au apreciat înalt experienţa colegilor din România care au excelat în materie de jurisprudenţă şi atitudine faţă de problemele refugiaţilor, devenind un exemplu pentru ţările care tind să se integreze în Uniunea Europeană. Totodată, s-a accentuat dorinţa tuturor de a învăţa din experienţa altora, dar şi din propria experienţă.

S-a constatat că domeniul legislaţiei privind azilul în Republica Moldova este apropiat de standardele europene. În acelaşi timp, este foarte importantă colaborarea cu societatea civilă, cu ONG-urile, care trebuie să intervină acolo unde autoritatea nu reuşeşte şi să se implice.

 

Serviciul de presă
9 martie 2010
 

Arhivă Ştiri

Sinteză operativă

Transparenţa decizională

Reforma MAI

Ministerul Afacerilor Interne

Legislaţia Republicii Moldova

Indrumar

Privind accesarea on-line a Legislaţiei
Uniunii Europene

Implementarea Convenţiei ONU

pentru combaterea torturii