PAGINA OFICIALĂ

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
AL REPUBLICII MOLDOVA

02.03.2010

Astăzi, 2 martie 2010, la cei 18 ani împliniţi de la începutul sângerosului conflict armat din stânga Nistrului, Ministerul Afacerilor Interne, în mod tradiţional şi îndeplinindu-şi datoria sfântă faţă de martirii neamului, şi-a comemorat cei 89 poliţişti căzuţi pe câmpurile de luptă, veteranii şi invalizii războiului din 1992.

Începând cu orele 8.00, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne au fost organizate un şir de manifestaţii de comemorare a persoanelor care şi-au jertfit viaţa pentru independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.

În dimineaţa de 2 martie, conducerea MAI, membrii Colegiului, şefii de direcţii generale, direcţii şi secţii de sinestătătoare au depus flori la placa comemorativă din incinta ministerului, dedicată poliţiştilor căzuţi la datorie.

După ce le-au dat onorul colegilor plecaţi de 18 ani în lumea celor drepţi, cortegiul MAI s-a deplasat la Catedrala MAI „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” pentru a participa la slujba divină în memoria eroilor căzuţi în conflictul militar din stânga Nistrului. Ulterior, un parastas de pomenire a fost ridicat la Catedrala MAI.

Jerbe de flori au fost depuse şi la monumentul voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, manifestaţia culminând cu un Marş al Memoriei, desfăşurat pe itinerarul bul. Ştefan cel Mare – strada Ismail – str. Pan Halipa – Complexul Memorial “Eternitate”.  Aici, a fost inaugurat un miting comemorativ, unde au fost depuse flori la monumentul „Mama îndurerată”.

Ulterior, coloana s-a deplasat la Cimitirul Central şi “Sf. Lazăr”, unde “se odihnesc în pace” poliţiştii şi combatanţii căzuţi în război. După aceasta, asistenţa va descinde spre parcul “Valea Morilor” la monumentul poliţiştilor eroi căzuţi la datorie, complex memorial inaugurat la 18 decembrie 2003, de ziua Poliţiei Naţionale.

Manifestările prilejuite de cei 18 ani de la începerea conflictului armat de pe Nistru au finalizat cu un Acatist şi o masă de pomenire.

Acţiuni similare s-au desfăşurat şi sub egida comisariatelor de poliţie în toate raioanele şi municipiile ţării.
Memorie veşnică eroilor.

   

Centrul de Presă al MAI
2 martie 2010

Arhivă Ştiri

Sinteză operativă

Transparenţa decizională

Reforma MAI

Ministerul Afacerilor Interne

Legislaţia Republicii Moldova

Indrumar

Privind accesarea on-line a Legislaţiei
Uniunii Europene

Implementarea Convenţiei ONU

pentru combaterea torturii