Consolidarea parteneriatului
În conformitate cu priorităţile declarate, Ministerul Afacerilor Interne întreprinde permanent activităţi întru consolidarea parteneriatului cu societatea civilă, apropierea poliţiei de comunitate şi promovarea valorilor militaro – partiotice.
Pornind de la aceste obiectivele, luînd în consideraţie împlinirea a 20 ani de la formarea poliţiei, Ministerul Afacerilor Interne, pe parcursul lunii mai a organizat o serie de întîlniri cu reprezentanţii societăţii civile cu prezentarea unui vast program artistic. De măestria interpretativă a membrilor formaţiunilor artistice ale Ministerului Afacerilor Interne, s-au bucurat locuitorii or. Orhei (15.05.2010), or. Cahul (16.05.2010), or. Edineţ (22.05.2010) şi or. Hînceşti la data de 23.05.2010.
Întîlnirile vor continua şi în următoarea perioadă. Astfel, la data de 30.05.2010, locuitorii şi oaspeţii or. Comrat, (ora 12 00), sunt aşteptaţi la întrunirea cu conducerea MAI, care va finaliza cu un concert de zile mari.
Măsurile nominalizate sunt organizate de comun acord cu autorităţile publice locale avînd scopul informării cetăţenilor despre obiectivele, realizările şi perspectivele MAI, identificării şi rezolvării problemelor cu care se confruntă comunitatea.









